IMPACTUL ACTIVITĂŢILOR TURISTICE ASUPRA MEDIULUI
ÎNCONJURĂTOR
VIEZURE LEONARD-DUMITRU
MASTERAND -
UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TG-JIU FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
ȘI GESTIUNEA AFACERILOR
viezureleonard@yahoo.com
Rezumat
Prezenţa omului în
natură, ca turist, are şi efecte mai puţin dorite asupra tuturor componentelor
de mediu. Dintre acestea, cele mai afectate sunt peisajele naturale, solul,
flora, fauna, apele, aşezările urbane şi monumentele.
Peisajele sunt degradate prin intervenţii antropice care
se traduc prin ridicarea de noi structuri turistice, unde soluţiile
arhitecturale nu se integrează sub aspect estetic şi ambiental. Aceasta conduce
la uniformizarea şi monotonia peisajelor.
Reducerea tuturor
acestor efecte negative asupra valorilor naturale şi culturale cu valenţe
turistice se bazează pe o analiză aprofundată calitativă şi cantitativă asupra
tuturor componentelor de mediu.
Politica globală de
stabilire a saturaţiei turistice asupra mediului natural, social, cultural,
trebuie să se desfăşoare la scară naţională, regională, locală, iar legile şi
reglementării, stabilite în principal de organismele guvernamentale trebuie să
asigure păstrarea calităţii mediului în interesul turiştilor, a
colectivităţilor locale şi a obiectivelor naţionale. La baza determinărilor de
impact, care este variabil în timp şi spaţiu, stă un evantai întreg de norme
menite să directioneze dezvoltarea turistică a oricărei zone.
Cuvinte cheie: protecţia mediului,poluare,
activităţi turistice, biodiversitate,resurse
1.Introducere
Impactul activităţilor turistice asupra unei zone este
dat de cadrul natural şi varietatea potenţialului
turistic, de existenţa unei infrastructuri generale, de prezenţa unor structuri
turistice de cazare, de alimentaţie, agrement. Aceste elemente definitorii ale
turismului determină mai multe tipuri de impact (politic, social, economic,
cultural, ş.a.), care pot îmbrăca forme pozitive sau negative de manifestare.
Obiectivele, principiile, cerinţele
dezvoltării turistice durabile se regăsesc în ecoturism, turismul rural,
turismul cultural, ş. a., aceste forme fiind expresia dorinţei ca turismul să
reprezinte un factor pozitiv şi dinamic de dezvoltare economică şi o soluţie
practică de păstrare nealterată a mediului.
2.Impactul activităţilor turistice asupra mediului
înconjurător
Turism durabil = dezvoltarea
tuturor formelor de turism, managementul şi marketingul turistic care să
respecte integritatea naturală, socială şi economică a mediului, cu asigurarea
exploatării resurselor naturale şi culturale şi pentru generaţiile viitoare.
Impactul turismului asupra
mediului = presupune analiza relaţiei turist - rezervă turistică - produs
turistic.
2.1.Definirea Conceptului de
Impact
Evoluţia actuală a turismului este caracterizată de
profunda înnoire a ofertei turistice mondiale în special prin dezvoltarea unei
game de produse turistice noi, superioare atât din punct de vedere calitativ,
cât şi cantitativ.
In acest sens se pot contura următoarele orientări:
-destinaţiile la mare distanţă, care permit să se
realizeze o diversificare a locului de sejur în extrasezon;
-vacanţele tematice (cultură, sport, descoperire
ştiinţifică ) organizate la comandă pentru o clientelă exigentă şi care
efectuează mai multe călătorii turistice pe an;
-noile produse de loisir asociate cu cazarea turistică
dispersată, care urmăreşte sentimentul de autentic şi permite dezvoltarea
schimburilor culturale şi informaţionale între turişti şi populaţia locală.
Patru factori generali, determină şi influenţează direct
activitatea turistică:
1.valoarea calitativă şi cantitativă a resurselor
turistice;
2.creşterea economică generală, care determină în mare
parte locurile de muncă şi veniturile;
3.cursul
de schimb valutar, care determină evoluţia puterii de cumpărare a rezidenţilor şi
nonrezidenţilor;
4.repartiţia, care determină evoluţia puterii de
cumpărare a clienţilor.
Aceşti factori se sprijină în principal pe exploatarea
resurselor naturale, culturale cu valenţe turistice. Toate activităţile
turistice determină în timp şi spaţiu efecte potenţiale asupra mediului,
sănătăţii sau sistemului social. Aceste influenţe cumulate sunt exprimate de
noţiunea de impact.
Dezvoltarea acestui concept a pornit de la specialişti
englezi şi americani, în deceniul 7 al secolului nostru, şi care au şocat
opinia publică internaţională cu studiul "Limitele creşterii".
Astfel, autorii au demonstrat că atât rezervele cât şi resursele naturale ale
planetei sunt limitate, ca de altfel şi puterea de absorbţie a tuturor
reziduurilor şi deşeurilor rezultate.
In figura nr. 1 sunt detaliate relaţiile care există
între cererea şi oferta turistică şi modul de producere a impacturilor în turism.
Deosebit de utile sunt modalităţile de control al impactului care acţionează ca
nişte pârghii în dezvoltarea activităţilor turistice, şi care determină
evoluţia motivaţiilor turistice.
Fiecare stat se bucură de un anumit teritoriu, iar acest
spaţiu ecologic, pentru fiecare naţiune, este un dat, un atribut al
realităţilor inegal constituite de-a lungul istoriei. Ideea durabilităţii nu
trebuie să reducă cîmpul de acţiune şi finalitatea dezvoltării.În acest
context, pentru turism se impune formularea unor scopuri clare de dezvoltare şi
amenajare, acceptabile în privinţa avantajelor economice, a accesului la o
relativ mai mare bunăstare a populaţiei şi a rezolvării unor probleme sociale,
vitale, concomitent cu prezervarea echilibrului mediului natural.
Figura nr.1:Modul de producere
a impacturilor in turism
2.2.Strategia
şi politica de evaluare a impactului asupra mediului
Singura cale pentru a asigura un viitor mai sigur şi mai
prosper constă într-o tratare echilibrată a mediului şi dezvoltării. Numai
printr-o orientare judicioasă a căilor de dezvoltare se poate ajunge la
modificarea modului de producţie şi de consum actual, care şi-a dezvăluit
caracterul perimat şi consecinţele nefaste asupra mediului ambiant.
Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM) este un
instrument de asistare a deciziei, având ca obiect determinarea efectelor
principale asupra mediului. E.I.M. este o procedură prin care factorii de
decizie iau cunoştinţă de efectele posibile ale dezvoltării asupra
productivităţii naturale şi a calităţii mediului; este un mijloc prin care se
colectează şi se prelucrează datele necesare unui proiect pentru evaluarea
gradului de satisfacere a durabilităţii şi a condiţiilor impuse de acesta. În
literatura românească de specialitate a fost denumit acord de mediu, care poate
fi completat cu bilanţul de mediu, ambele reglementate prin Legea mediului
135/1996.
Conţinutul unui EIM a fost stabilit de specialiştii Lee
şi Coalley în 1970 şi ulterior a fost acceptat de ţările Comunităţii Europene.
Acesta cuprinde următoarele aspecte principale:
Descrierea proiectului
propus: prezentarea obiectivelor, a fazelor
de realizare, rata de exploatare a resurselor existente;
Prezentarea situaţiei de
bază, adică a stării actuale a mediului, a evoluţiei caracteristicilor
mediului, pentru a şti posibilităţile de realizare a proiectului;
Analiza aspectelor de impact:
investigarea tipurilor de impact ce pot apărea, aprecierea evoluţiei lor
viitoare;
Descrierea alternativelor: realizarea unor variante şi susţinerea celor mai bune;
Realizarea unor propuneri de
ameliorare pentru problemele de impact apărute,
mai ales a acelor cu rol negativ.
Plan de monitorizare (urmărire continuă) a aplicării măsurilor de ameliorare
şi a celor privind buna funcţionare a proiectului.
Aceste evaluări de impact sunt cerute de Comunitatea
Europeană şi Banca Mondială în susţinerea oricărui proiect de dezvoltare, cu
susţinere financiară importantă.
Realizarea acestui deziderat are meritul de a reduce
efectele cumulative ale activităţilor umane, care, în general, sunt destul de
greu de detectat şi evaluat.
Sub recomandările Uniunii Europene şi organismelor ONU,
fiecare stat îşi poate elabora, în funcţie de tipurile de mediu de care dispune,
propria strategie de dezvoltare şi de evaluare a impactului.
Chiar dacă în faza de început, în elaborarea oricărui
proiect de dezvoltare, nu sunt surprinse absolut toate elementele EIM, este
necesară o analiză continua a impactului real, constatat şi după realizarea
proiectului.1 !n momentul de faţă la noi în ţară se realizează acorduri de
mediu pentru începerea unor activităţi economice sau pentru obţinerea avizului
de continuare a funcţionării, şi mai rar sunt urmărite îndeaproape şi la
intervale precise transformările care au loc.
În tabelul nr.1 sunt redate principalele tipuri de
impact produse de activităţile de iarism. Problemele sunt foarte diverse,
complexe şi demonstrează încă o dată nevoia realizării de EIM în acţiunile de
modernizare sau de noi investiţii în turism.
La noi în ţară probleme de evaluare a impactului au fost
reglementate prin Legea Mediului 135/1996, unde au fost stabilite normele
metodologice de elaboare a acordurilor şi bilanţurilor de mediu cu participarea
agenţiilor de mediu şi a firmelor specializate pe probleme de mediu.
Tabelul nr. 1
Tipurile de impact produse de activităţile din turism
Cadrul natural
|
A
|
Schimbări în compoziţia speciilor
floristice şi faunistice
|
|
|
1.Distrugerea habitatului
speciilor,
2.Uciderea animalelor pentru
vânătoare;
3.Uciderea animalelor pentru
curiozităţi gastronomice şi piaţa suvenirurilor;
4.Influenţarea mi graţiei interne
şi externe a animalelor;
5.Distrugerea speciilor vegetale
valoroase pentru a culege plante şi a valorifica lemnul;
6.Defrişarea vegetaţiei naturale
pentru realizarea de facilităţi turistice;
7.Reducerea rezervaţiilor
naturale, a sanctuarelor cu viaţă sălbatică.
|
|
B
|
Poluarea
|
|
|
1.Poluarea apei prin scurgerea
apelor poluate, împrăştierea de substanţe petroliere şi petrol;
2.Poluarea aerului prin gazele de
eşapament ale vehiculelor.
3.Poluarea sonoră datorată
activităţilor şi transporturilor turistice.
|
|
C
|
Eroziunea
|
|
|
1.Tasarea solurilor, compactarea,
ce conduce la creşterea scurgerii pluviale şi a eroziunii superficiale.
2.Creşterea expunerii solurilor la
alunecări;
3.Amplificarea proceselor de
declanşare a avalanşelor;
4.Pagube asupra formelor geologice
deosebite ( peşteri, avene );
5.Deteriorări asupra malurilor
fluviilor şi râurilor.
|
|
D
|
Resurse naturale
|
|
|
1.Scăderea resurselor de apă prin
suprasolicitări şi supraexploatare;
2.Reducerea resurselor de
combustibil clasic pentru necesarul de energie pentru susţinerea
activităţilor turistice;
3.Riscuri crescute pentru incendii
naturale.
|
|
E
|
Impact vizual
|
|
|
1.Facilităţi turistice
(construcţii agrement, servicii auxiliare);
2.Gunoaie şi deşeuri rezultate din
structurile şi circulaţia turistică.
|
Cadrul
construit
|
A
|
Mediul urban
|
|
|
l.Scoaterea terenurilor în afara producţiei primare;
2.Schimbarea regimului hidrologic, climatologic;
|
|
B
|
Impact vizual
|
|
|
1.Creşterea necesităţii construcţiilor, a ariilor ocupate de
construcţii;
2.Stiluri arhitecturale noi, nearmonizate cu cele existente;
3.Aglomerări de populaţie şi bunuri;
|
|
C
|
Infrastructura
|
|
|
1.Supraîncărcarea cu elemente de infrastructură (drumuri, căi ferate,
parcare, grilaje electrice, sisteme de comunicaţii, alimentare cu apă etc);
2.Pregătiri pentru noi dotări de infrastructură generală şi specifică;
3.Management de mediu pentru adaptarea arealelor în scopuri turistice (plimbări
pe mare, sporturi de iarnă, nautice, cicloturism şa).
|
|
D
|
Forme urbane
|
|
|
1.Schimbări în structuri urbane (zone industriale, rezidenţiale) şi
alte utilităţi (agrement, structuri turistice);
2.Schimbări în dotări şi mobilier urban (străzi, îmbrâcăminţi
asfaltice, pavări, iluminari ş.a);
3.Pericolul apariţiei unor contraste între zona urbană amenajată
turistic şi celelalte zone rezidenţiale.
|
|
E
|
Restaurarea
|
|
|
1.Refolosirea şi restaurarea siturilor urbane vechi, a clădirilor
istorice;
2.Restaurarea şi refacerea clădirilor vechi ca a doua rezidenţă.
|
|
F
|
Competiţia
|
|
|
1.Posibilităţi de declin al atracţiilor turistice sau a unei regiuni
din cauza apariţiei altor atracţii sau schimbării de motivaţii sau a unor
obiceiuri turistice.
|
2.3.Modalităţi
de evaluare a impactului
Progresul social şi bunăstarea economică depind de
activităţile care exploatează resursele naturale şi care pot cauza pagube
mediului. Problemele mediului au devenit globale, şi, în consecinţă,
strategiile de prevenire şi reducere a formelor de poluare reflectă această
realitate.
Avansul deţinut de ţările dezvoltate în elaborarea şi
implementarea strategiilor de protejare a mediului este incontestabil.
Confruntate de timpuriu cu o poluare semnificativă, ţările dezvoltate au pus la
punct tehnici şi modalităţi pragmatice de control şi reducere a impacturilor.
Transferul experienţei acumulate, către ţările în curs
de dezvoltare şi din Europa de Est, constituie o preocupare care a căpătat
amploare în ultimul timp.
In acest context, resursele turistice nu pot fi
exploatate sălbatic fară riscuri de a fi degradate sau distruse. Imperativele
dezvoltării tuturor formelor de turism nu trebuie să afecteze interesele
socio-economice ale populaţiei rezidente, nici ale mediului şi mai cu seamă, a
resurselor naturale care constituie atracţia principală, alături de siturile
istorice şi culturale.
De cele mai multe ori, bogăţiile exploatate de turism
fac parte din patrimoniul umanităţii, şi în. acest sens toate naţiunile trebuie
să vegheze la conservarea lor. Astfel, reducerea problemelor legate de
saturaţia turistică şi presiunea tot mai crescută asupra resurselor turistice,
în ultimul deceniu, au dus al apariţia conceptului de capacitate de primire, şi
a evaluării sale.
Trebuie subliniat că criteriile de evaluare a
capacităţii de primire au la bază norme deja bine stabilite, iar altele, în
curs de testare. Unele criterii au caracter subiectiv, deci sunt
non-măsurabile. De altfel, studiile de impact au un rol bine definit, şi ele nu
se pot substitui evaluării capacităţii de primire.
Există o disociere între zonele de dezvoltare turistică
care vor deţine structuri turistice, de cele unde acestea există deja. în
primul caz este mai uşoara gestionarea echilibrată a resurselor pentru a rezolva
gradul de suportabilitate şi încărcare a mediului şi pentru diversificarea
ofertei.
Problemele capacităţii de încărcare se referă la trei
tipuri de zone turistice:
zona emiţătoare de turişti: suprasolicitarea provine dintr-o proastă organizare a
punctelor de plecare sau în zone cu forme de turism dominante (litoral, sporturi
de iarnă, cultural etc.).
zone de tranzit - încărcarea
prin supraaglomerare a mijloacelor de transport (rutier, feroviar, maritim,
aerian) între zona de plecare şi cea de destinaţie.
zona receptoare sau destinaţia, unde mediul este perturbat fizic, social
economic sau poate fi distrusă imaginea turistică a unei zone, în timp şi
spaţiu.
Criteriile de apreciere a capacităţii maximale de
primire se referă la două componente majore:
1. Mediul local include elemente de bază ale cadrului
natural, ale dezvoltării socio-economice, ale nivelului cultural, resursele
fiind limitate şi epuizabile.
Criterii:
- aspecte fizice
impact vizual cu un nivel acceptabil;
pragul unde survin daunele ecologice;
necesitatea de a conserva viaţa sălbatică şi marină.
- aspecte economice
stabilirea volumului turistic ce produce maximum de
beneficii turistice;
nivelul de locuri de muncă adaptat la comunităţile
locale.
- aspecte socio-culturale
-determinarea volumului de turism acceptabil, fără a fi
nefast pentru viaţa socio culturală a comunităţilor,
-stabilirea nivelului de turism care să permită
întreţinerea, conservarea monumentelor, tradiţiilor culturale, fără efecte
negative;
- aspecte de infrastructură generală si
specifică
servicii publice (alimentare cu apă, gaze, canalizare,
epurare etc.)
infrastructură de transport;
- alte facilităţi esenţiale, cum ar fi dotări medicale
sau personal turistic foarte bine calificat.
2. Imaginea - produs turistic
Acolo unde zonele naturale sunt mai puţin fragile după
toate aparenţele, volumul circulaţiei turistice poate fi calculat (maxim şi
minim) prin imagine - produs turistic realizat. Mai nou, ideea de imagine este
asimilată cu aceea de peisaj, care poate fi natural sau antropic, asociate cu
gama de servicii turistice oferite.
Evaluarea cerinţelor turistice va fi calculat direct cu
ajutorul unei analize a cererii. Criteriul de bază trebuie să fie atât
satisfacerea turiştilor, dar şi a rezidenţilor. Pentru zonele de destinaţie
turistică se aplică următoarele criterii principale ce se referă la:
- aspecte fizice
caracteristicile climatice favorabile, legate de lipsa
poluării;
gradul de atracţie exercitat de aşezările rurale şi
urbane;
calitatea structurilor turistice şi a petrecerii
timpului liber.
- aspecte economice
-costul sejurului (politica de preţuri şi tarife);
- aspecte socio-culturale
interesul de care se bucură o comunitate locală şi
cultura sa;
calitatea artizanatului local, curiozităţi gastronomice.
- aspecte de infrastructură generală şi
specifice
-nivelul dotărilor de transport, servicii publice şi
turistice.
În general aceste criterii sunt măsurabile în multe
cazuri (poluare ecologică, locuri de muncă, calitatea serviciilor turistice),
dar, în alte cazuri, nu pot fi determinate decât în mod apreciativ (impact
asupra tradiţiilor culturale locale ).
Evaluarea pragurilor de primire şi încărcare a unui
teritoriu este necesară din două motive:
-permite organismelor guvernamentale să-şi elaboreze o
politică şi strategie de
dezvoltare a turismului fără repercusiuni negative asupra mediului
înconjurător;
-rezolvă probleme legate de existenţa unui fenomen de
saturaţie turistică sau pe
cale de a se produce.
Fenomenul de saturaţie turistică are şi un caracter
sezonier, deoarece dezechilibrul dintre cerere şi infrastructură nu se produce
decât în perioadele de aglomerare maximă.
Această concentrare în timp şi spaţiu conduce la
creşterea numărului de construcţii,lipsa de spaţii verzi, parcuri - edilitare
şi a celei turistice.
Determinarea capacităţii de primire trebuie să ţină
seama de gradul de dezvoltare a zonelor turistice. Există astfel două categorii
majore:
- zone turistice în curs de dezvoltare
In aceste teritorii, cu potenţial turistic valoros,
dezvoltarea turistică presupune o edificare pe termen scurt şi mediu. Aici, se
pot stabili, concret, pragurile de primire turistică, în vederea utilizării
resurselor cât mai eficient, evitând efectele negative .
Priorităţile trebuie stabilite prin strategia
organismelor guvernamentale sau printr-un management de calitate din partea
unor agenţi publici sau privaţi.
Un rol esenţial îl joacă şi experienţa anterioară din
dezvoltarea altor zone turistice. în acest context, ţara noastră mai dispune de
importante resurse, unele încă insuficient valorificate;
-dezvoltarea unor activităţi şi structuri turistice în
masivele montane
Capăţânei, Cândrel, Cozia, Munţii Apuseni;
amenajarea turistică a litoralului între Complexul
lagunar Razim şi Năvodari.
valorificarea în turism a Parcurilor Naţionale etc.
zone turistice dezvoltate
Acestea se găsesc îndeosebi în ţări cu o puternică
industrie turistică, unde activităţile turistice au atins un înalt nivel de
concentrare. Aici se impune o politică de regestionare a resurselor turistice,
cu reducerea presiunii asupra mediului ambiant.
În România exista zone cu veche tradiţie turistică, dar
unde dezvoltarea structurilor turistice a condus la o supraexploatare a
resurselor, iar o intensă circulaţie turistică a condus la degradarea cadrului
natural ( Munţii Bucegi, Ocnele Mari, Păltiniş, Balvanyos şa.).
Prezenţa omului în natură, ca turist, are şi efecte mai
puţin dorite asupra tuturor componentelor de mediu. Dintre acestea, cele mai
afectate sunt peisajele naturale, solul, flora, fauna, apele, aşezările urbane
şi monumentele.
Peisajele sunt degradate prin
intervenţii antropice care se traduc prin ridicarea de noi structuri turistice,
unde soluţiile arhitecturale nu se integrează sub aspect estetic şi ambiental.
Aceasta conduce la uniformizarea şi monotonia peisajelor.
Solul este un component al
mediului care suportă transformări majore prin faptul că există tendinţa de
ocupare a acestuia cu infrastructuri turistice, tehnico-edilifare şi de căi de
comunicaţii.
Dintre toate zonele turistice, cel mai mult au de
suferit spaţiul costier marin şi cel montan, spaţii naturale cu un fragil
echilibru ecologic.
Flora suportă consecinţele
negative datorate unei intense circulaţii turistice şi a amenajărilor turistice
pentru sporturi de iarnă, agrement, divertisment.
Fauna are de suferit prin
reducerea spaţiilor naturale care constituie habitatul necesar pentru speciile
de animale, afectând supravieţuirea acestora. Practica neraţională a
pescuitului şi a vânătorii distruge treptat potenţialul cinegetic şi piscicol
al multor zone turistice.
Aşezările urbane sunt
afectate de dezvoltarea activităţilor turistice. Creşterea densităţii
construcţiilor urbane, a circulaţiei turistice au repercusiuni negative mai
ales asupra centrelor istorice ale oraşelor şi vechilor construcţii, a
monumentelor, prin amplificarea formelor de poluare.
Reducerea tuturor acestor efecte negative asupra
valorilor naturale şi culturale cu valenţe turistice se bazează pe o analiză
aprofundată calitativă şi cantitativă asupra tuturor componentelor de mediu.
Politica globală de stabilire a saturaţiei turistice
asupra mediului natural, social, cultural, trebuie să se desfăşoare la scară
naţională, regională, locală, iar legile şi reglementării, stabilite în
principal de organismele guvernamentale trebuie să asigure păstrarea calităţii
mediului în interesul turiştilor, a colectivităţilor locale şi a obiectivelor
naţionale. Aceasta trebuie să pornească cu determinarea următoarelor
priorităţi:
definirea potenţialului teoretic turistic global pe termen
lung în funcţie de resursele
naţionale sau regionale;
stabilirea tipului de produs sau imagine turistică, care
se doreşte a fi realizată;
analiza nivelului cererii pentru un anumit produs
turistic;
evaluarea condiţiilor materiale necesare realizării capacităţii
de primire adecvate, în
funcţie de reţeaua de transporturi existentă, volumul investiţiilor necesare;
determinarea dimensiunilor impactului socio-cultural şi
economic, ecologic.
La baza determinărilor de impact, care este variabil în
timp şi spaţiu, stă un evantai întreg de norme menite să directioneze
dezvoltarea turistică a oricărei zone.
3.Concluzii
Preocuparile pentru protectia mediului natural s-au
facut resimtite inca de la sfârsitul secolului al XIX-lea, când s-a facut
tranzitia de la atitudinea de admirare pasiva a frumusetilor naturii la cea
activa de actionare pentru protectia ei si de prevenire a exploatarii abuzive a
bogatiilor naturale. Prima lege pentru protectia mediului (Legea pentru
Protectia Monumentelor Naturii) a fost adoptata in 1930 si, un an mai târziu, a
luat fiinta Comisia penru Protectia Monumentelor Naturii care functioneaza si
astazi sub patronajul Academiei României.
Aceasta lege a fost urmata de multe alte reglementari,
dar Legea de protectie a mediului a fost efectiv adoptata abia in 1973. In
prezent sunt in jur de 630 de zone protejate in România, acoperind o suprafata
totala de 1.200.000 ha. In afara de acestea exista trei rezervatii ale
biosferei, 14 parcuri nationale si 362 rezervatii naturale. Parcul National
Retezat (care a luat fiinta in 1935), Parcul National Rodna (care a luat fiinta
in 1990) si Delta Dunarii (rezervatie infiintata in 1938) au fost incluse de
UNESCO in cadrul rezervatiilor biosferei, pe lista proprie de monumente ale naturii
protejate.
Turismul, ca activitate economica poate cauza pagube
mari ariilor protejate, in special daca nu sunt administrate adecvat, dar poate
aduce si mari beneficii. Presiunile din partea turismului cresc rapid.
Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel incat ariile
naturale frumoase devin din ce in ce mai mult locuri pentru turismul de lunga
durata, vizite de o zi si chiar sport.
In cateva arii protejate exista pur si simplu atat de
multi vizitatori in anumite parti, sau la anumite momente incat natura – si
calitatea experientei vizitatorilor – sufera. in altele, vizitatorii pot
patrunde in cele mai indepartate zone. Facilitatile turistice intra deseori in
conflict cu telurile de conservare si strica peisajele naturale; presiunile
pentru dezvoltarea unor asemenea facilitati sunt deosebit de puternice in
fostul bloc al tarilor est-europene, iar in cateva arii protejate, turismul pur
si simplu nu are loc.
Dar, daca este planificat si administrat pentru a fi
durabil, turismul poate fi o forta foarte pozitiva, aducand beneficii atat
ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va fi binevenit in sau
langa ariile protejate daca respecta caracterul special al ariei – cum ar fi:
turismul bazat pe aprecierea naturii, turismul cultural si educational, sau
activitatea grupurilor mici, linistite – si daca pagubele si poluarea sunt
minime. Turismul poate ajuta la justificarea infiintarii ariilor protejate in
regiunile marginale, si poate duce la o inviorare a comunitatilor locale din
punct de vedere economic si a culturilor traditionale.
4.Bibliografie
1.Bran Florina –
“Ecoturism”,Ed.Economica,Bucuresti,2000
2.Bran Florina – “Economia
turismului si mediului inconjurator”,Ed.Economica,2000
3.Cernescu Andreea – “Economia Turismului
– Studii de caz – Reglementari”,2002
4.Istrate Ioana – “Economia
turismului si mediului inconjurator”,Ed.Economica,2000
5.Lupu Nicolae –“Lexicon de
termeni turistici”,Ed.”Oscar Print”,2002
6.Neacsu Nicolae – “Turismul si
dezvoltarea durabila”,Ed.Expert,Bucuresti,2000
7.Neacsu Nicolae – “Economia
Turismului – Studii de caz – Reglementari”,2002
8.Nistoreanu Puiu –“Ecoturism si
turism rural”,Ed.A.S.E.,Bucuresti,1999
9.Nistoreanu Puiu - “Economia
turismului si mediului inconjurator”,Ed.Econ.,2000
10.Stanoiu Felicia –“Lexicon de
termeni turistici”,Ed.”Oscar Print”,2002
11.Tigu Gabriela - “Lexicon de
termeni turistici”,Ed.”Oscar Print”,2002
